Interviu > Arhiva.2008."Oglinda literara" > Jeton Kelmendi

Jeton Kelmendi

Dialoguri bucureştene

De la Rugova la Bruxelles, pe drumul „plecat în exil” al poeziei 

- interviu cu Jeton Kelmendi, poet şi publicist kosovar -

- Sunteţi ziarist. Care este domeniul pe care îl practicaţi şi ce anume v-a determinat să-l urmaţi?

- Lucrez în serviciul opiniei, comentariului, analizei politice, domeniul de specializare fiind Balcanii, prin intermediul presei, fie scrisă, fie electronică, pentru că îmi place ziaristica. Dealtfel, sunt membru al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti din Europa.

- Trecerea dumneavoastră de la biochimie, prin poezie, la specializarea în mass-media şi diplomaţie derutează. Poate biochimia să formeze un poet şi un comentator politic?

- Precum ştiţi, am studiat Biochimia, dar nu am lucrat în această profesie. Era un domeniu pe care nu-l vroiam tot atât de mult ca ziaristica, dar, când încep un lucru îl duc până la capăt. Aşa că mi-am terminat studiile în acest domeniu. Biochimia mi-a dat cunoştinţele cele mai bune de care are nevoie un om ca să înţeleagă secretele vieţii şi o metodă de studiu şi înţelegere. Din aceleaşi motive mi-am propus un masterat în ziaristică şi diplomaţie. În biochimia corpului uman se petrec reacţii care pot scăpa de sub controlul cortexului. În psiho-social au loc interrelaţionări similare corpului uman. Dacă se destabilizează o zonă, de exemplu, în Balcani, efectele se resimt la distanţe mari.

- Poezia dumneavoastră este percepută de criticii români ca aparţinând „câmpului de expresie kosovar” (Marius Chelaru) ori „meditaţiilor în faţa trecerii timpului şi condiţiei umane” (Florentin Popescu). Personal o percep ca fiind militantă. Să admitem temporar această apartenenţă. Prin extenso, credeţi că dimensiunea militantă a poeziei poate fi o condiţie a renaşterii spiritualităţii Balcanilor contemporani?

- Sunt tare recunoscător criticilor romăni pentru că au scris despre poezia mea, în care încerc să fiu practic şi clar pe cât este posibil. Iar în ceea ce priveşte militantismului, nu ştiu ce să spun, în viaţa mea încerc să fiu cât mai cooperant. Balcanii au nevoie de cooperare, de pace, de dezvoltare.

- V-aţi născut în Rugova, trăiţi la Bruxelles, studiaţi în Londra. Cum mai sunt văzute, la nivelul instituţiilor europene, guvernele, statele din Balcani, bine ştiut fiind faptul că acuzaţiile de corupţie. şi export de criminalitate nu erau fondate pe mituri, domnule Kelmendi?

- Eu m-am născut (1978 - n.n.) în Peia, un oraş în vestul Kosovei, fiind originar din Alpii Albanezi. Concret, din Rugova, de unde au ieşit multe mari personalităţi, precum Ibrahim Rugova, fostul lider istoric al Kosovei. În ceea ce priveşte guvernele ţărilor din Balcani, în ochii Europei, se ştie că au probleme mari cu democraţia, corupţia etc. Mass-media a relatat pe larg. Important este că Balcanii sunt parte a Europei, aflându-se pe drumul integrării în Europa Unită.

- Recent, la Paris, în cadrul unei conferinţe organizată de Senatul Franţei în colaborare cu Ambasada Albaniei, s-a afirmat că Albania a fost, referitor la politica faţă de evrei, o excepţie a Europei hitleriste. Salvarea evreilor a fost posibilă în primul rând datorită codului onoarei albaneze, besa – a declarat revistei noastre E.S., dl. Ylljet Aliçka, ambasador al Republicii Albania la Paris. Acest cod al onoarei albaneze a suferit mutaţii în timpul regimului dictatorial comunist şi în ce sens?

- BESA (cuvântul de onoare) este specific numai albanezilor. Când albanezul ţi-a dat besa al său, el e în stare să moară, dar nu-şi trădează cuvântul dat. În decursul celui de-al Doilea Război mondial, este adevărat că Albania i-a apărat pe evrei de nazişti. Ei au fost primiţi în familiile albaneze şi li s-a modificat identitatea prin nume albaneze. Astfel, în Albania evreii au fost salvaţi. În acest context BESA este o caracteristică albaneză care a fost studiată de către mulţi cercetători străini. În cursul perioadei comuniste multe lucruri au fost schimbate. Dar treptat se trece la normalitate. BESA revine aşa cum a fost în istoria tradiţiei albaneze.

- În convorbirea purtată pentru pregătirea acestui interviu îmi spuneaţi că în Balcani drumul naşterii unor democraţii cu „trupuri” noi este lent şi greu.

- Albanezii şi românii sunt nu numai popoare ale Balcanilor, ci şi veri de sânge. Fireşte că au multe similitudini comune. Tracii şi ilirii, precursori ai românilor şi albanezilor, erau popoare vechi, antice balcanice, fiind buni vecini. De cealaltă parte, se pune problema popoarelor slave venite mai târziu, în evul mediu timpuriu în Balcani, problema albaneză, până în zilele noastre, rămânând încă nerezolvată just. Ceea ce nu ne împiedică să constatăm că în Balcani se distinge un stat: Slovenia.

- Aveaţi 21 de ani când aţi debutat ca poet. Ce semnificaţie avea pentru dumneavoastră „Secolul promisiunilor”?

- Poezia pentru mine este acel ceva ce poate trece dincolo de hotare. Prima poezie am scris-o la 9 sau 10 ani, iar prima mea carte a apărut în 1999, după eliberarea ţării mele. La 21 de ani, totul îmi era ars de război, inclusiv multe poezii şi alte scrieri. M-am bucurat că atunci a apărut prima mea carte. Am hotărât s-o denumesc “Secolul promisiunilor”, fiindcă în secolul pe care l-am lăsat în urmă au avut loc multe schimbări, dar şi multe promisiuni pe plan internaţional. Vă puteţi imagina câtă importanţă a avut această carte pentru mine, un căutător de libertate căruia totul i-a fost “mâncat” de război, dar căruia îi rămăsese doar libertatea şi o primă carte.

- După aproape 10 ani, timp în care v-aţi afirmat şi ca ziarist, mai credeţi că realitatea albaneză, realitatea balcanică, realitatea din „Dăruieşte-mi un pic de patrie” este tentantă pentru poezie?

- De un deceniu lucrez în mass-media şi aceasta m-a ajutat să cunosc cât de puţin realitatea albaneză, dar şi cea balcanică. Ca un căutător al libertăţii şi punându-mă în slujba păcii (misiune pe care am simţit-o ca obligaţie morală), este normal să te superi când vezi că lucrurile nu merg aşa cum trebuie. Aceasta m-a determinat să intitulez acest volum “Dăruieşte-mi un pic de Patrie”. Cred că îi şade bine ca titlu. Dacă ne întoarcem în istoria literaturii, vedem că poeţii totdeauna au văzut cu un ochi mai altfel istoria. Ei ştiu şi să iubească şi să critice când sunt dezamăgiţi. Dar ce nu ştiu poeţii... Eu cred că sunt poet.

- Poeţii kosovari, poeţii albanezi în general - tălmăciţi în limba română de neobositul intermediar bilingv Baki Ymeri - plac cititorului român. Cum comentaţi?

- Da, cred că Baki Ymeri este un mare bărbat care face mult pentru poeţii albanezi şi români, traducându-i în limbile celor două popoare. Din ceea ce am citit până acum, ştiu că sufletului meu îi plac atât poezia albaneză căt şi cea română. Mai mult, cred că sunt prin cele mai frumoase poezii ale Europei. Este normal ca cititorii români să placă poeziile poeţilor albanezi, fiindcă ei ştiu că este poezie bună, că exprimă sentimente simţite, trăite.

- Ce se află domnule Jeton Kelmendi „Dincolo de tăcere”?

- Am plecat de la principiul că tăcerea deseori spune mai mult decât ceea ce se spune cu glas. “Dincolo de tăcere” numesc timpul care se joacă cu zilele noastre. Doar am început să spun, încă nu arăt ce se ascunde dincolo de tăcere. La fel, când e vorba despre strălucitoarea FEMEIE, când vreau să spun ceva, atunci trec dincolo de tăcere.

- Sunteţi unul dintre cei 44 de poeţi şi 29 de ziarişti din cele 25 de ţări (Alex Cetăţeanu, „Curierul de Vâlcea”, iulie 2008), prezenţi la festivalul internaţional „Nopţi de poezie” de la Curtea de Argeş. Sunteţi pentru prima oară în România? Cu ce impresie vă întoarceţi la Bruxelles?

- Nu, nu sunt pentru prima oară în România. Am mai venit în primăvară, ca ziarist, la summitul NATO. Mă simt bine în ţara dumneavoastră şi am o amintire frumoasă despre zilele petrecute recent la Curtea de Argeş. M-am simţit ca în patria mea, fiindcă am văzut multe lucruri similare poporului meu. A fost tare frumos, fiindcă acolo am petrecut cu colegi din diferite ţări ale lumii. Timp de o săptămână am devenit ca o familie. În ceea ce priveşte acordarea premiilor, cred că nu are importanţă cui au fost date. Eu unul nu cred că sunt conforme valorilor reale, ci mai mult din respect pentru ţările îndepărtate din care au venit participanţii. A fost însă o săptămână frumoasă. Le mulţumesc organizatorilor, Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica, pentru invitaţie.

- Ne-aţi permis să încercăm să înţelegem „Unde se duc venirile” unui tânăr kosovar. Vă rugăm, un ultim cuvânt către cititorii revistei „Oglinda literară” (Pasqyra letrare).

- Sigur că “venirile” se duc undeva, dar, unde?!, mai aşteptăm! Desigur “venirile” se vor duce în Europa, acolo unde îşi au locul. Pentru “fanii” peoziei mele, trebuie spus că multe din poemele acestei cărţi sunt traduse în limba română. Pentru redacţia revistei “Oglinda literară” am o salutare şi o urare sinceră fiindcă este vorba despre o tribună a valorilor literare. Cititorilor le doresc “să li se prelungeasca viaţa”! Este o urare tradiţională traco-iliră din partea unui poet din ţinutul Dardaniei.

Marilena Lică-Maşala

Bucureşti, 23 iulie 2008

N.B. Dialogul a fost posibil datorită traducătorului Baki Ymeri, a cărui tălmăcire din albaneză îi aparţine.

Bibliografie:

1. Florentin Popescu, „Pâinea versurilor” şi „Apa cuvântului”, Pro-saeculum, nr. 5/2008.

2. Marius Chelaru, „Cu versul cuibărit în poala dorului sau Cuvântul răsărit din pământul limbii”, Oglinda literară, nr. 75 martie 2008.

3. Marilena Lică-Maşala, „Albania, exceptia europeană”, interviu cu Etienne Bommier, Oglinda literară, nr. 75, martie 2008

4. Marilena Lică-Maşala, „Renaşterea albaneză a fost fondată în România”, interviu cu Excelenţa Sa, domnul Ylljet Aliçka,ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Albania la Paris, Oglinda literară, 2008.

5. Jeton Kelmendi, „Secolul promisiunilor”, 1999.

6. Jeton Kelmendi, Dincolo de tăcere, 2002.

7. Jeton Kelmnedi, „Dăruieşte-mi un pic de patrie”, 2005.

8. Jeton Kelmendi, „Unde se duc venirile”, 2007.

Legenda fotografiei:

De la stînga la dreapta: Aurel Sibiceanu (Pitesti), Jeton Kelmendi (Rugova) si Rodian Dragoi (Bucuresti), trei poeti participanti la "Nopti de poezie", Curtea de Arges, 2008.